BlogDeFitzze

Marea majoritate a populaţiei spune un „nu” categoric la auzul întrebării „Eşti fitzZos?” , fără să se gândească bine înainte de a răspunde…

Ei bine, haideţi să vă spun un mic secret (sau poate că v-aţi dat seama deja): TOŢI avem fitzze în noi! Da! Acesta este momentul de a da totul pe faţă!

Doar pentru că vrei o maşină de culoare roz-bombon şi nu roşie, nu înseamnă că n-ai fitzze. Doar pentru că îţi mănânci friptura uscată şi nu în sânge, nu înseamnă că nu eşti fitzzos. Dacă vrei să mănânci la un restaurant anume şi nu la cel de peste drum, nu înseamnă că nu eşti fitzzos. Doar pentru că te duci la mare pentru o zi-doo şi nu la ştrandul din capătul străzii, nu înseamnă că nu eşti tu mai cu moţ…

Românu-i frate cu fitzzele, şi ele există! Sunt pretutindeni! Oriunde te uiţi observi, admiri sau deteşti diverse fitzze şi până la urmă sfârşeşti prin a adopta unele dintre ele (cele care ţi se par potrivite cu personalitatea ta desigur:P ).

Sunt cu adevărat distractivi acei moşuleţi de vârsta a treia, cu doi-trei dinţi în gură, doo-trei fire de păr prin cap şi cu căştile de iPod în ureche (trebuie să mă credeţi că am văzut câţiva):)! O altă fitzză e să asculţi muzică la hands-free-urile care nu au decât o cască ( ) ). Pe lângă faptul că te ia durerea de cap să tot asculţi într-o ureche şi nici nu auzi aşa cum ar trebui (a se citi stereo), e ciudat să-ţi bubuie muzica într-o ureche şi cu cealaltă să stai să asculţi ce zice tovarăşul de lângă tine. E o fitzză. Desigur, mai sunt şi cazurile celor care ascultă la radio-uri de-alea de doi lei. Dar, în principiu, tot românu îşi poate permite un mp3 player; chit că dă doojdă lei pe el şi i se strică în doo luni!

Mai îmi plac şi Daciile alea „tunate”, care au siglă de BMW sau de Mercedes, au spoilere făcute din tabla de pe casa lu’ bunicu’ şi având o grămadă de alte porcării atârnate de toate colţurile ei (Daciile au multe colţuri. Şi după cum aţi bănuit, mă refer la cele fabricate până-n 2000).

Fitzza supremă însă este să mergi pe stradă cu mobilu’ la curea, ascultând la maxim „muzică lăutărească modernă” -importată de indieni şi produsă în sistem de bandă rulantă. Nu mai e mult şi o să vedem pe la toate colţurile de ghetou bucureştean, indieni cântând muzică d-asta din inspiraţia de moment, cu acompaniament cu tot (tipu’ care face ca un om suferind. Ştiţi voi, ceva în genul versului devenit celebru şi reprezentativ pentru bugetarii din lumea a treia, „of, viaţa mea”) la fel cum în USA dai de acei negrii, care cântă rap…

Pe vremea lui Caragiale li se spunea „mofturi”. Cuvântul a avansat şi s-a preschimbat între timp. De aceea, în acest moment, moft = fitzză. Dar mofturile au avansat atât de mult… şi în direcţii atât de diferite… of Doamne la ce fitzze s-a ajuns! Dar asta e deja altă poveste…

posted by alezzu