Hoţii şi vardiştii

Ce credeţi că aveţi de făcut, mai nou, dacă vreţi să atrageţi atenţia şi, evident, să arătaţi că sunteţi un fitzzos? Nimic mai simplu! Purcedeţi prin a face trafic de bunuri furate în preajma miliţiei!

Nu contează că te cheamă Ionel, Gigel sau Purcel. Oricine poate face asta. Vă veţi atrage admiraţia gajicilor de pe drum… garantat! ;-) Trebuie doar puţină inspiraţie (să faci ceva ilegal), puţin spirit de observaţie (să aştepţi să treacă un miliţian prin preajmă, eventual doi-trei, ca să sporeşti dramatismul) şi puţin tupeu (să faci acel ceva ilegal în faţa “organului/elor”).

Am fost recent martorul unei scene tragi-comice ce părea scoasă dintr-un film românesc de 0,2 bani jumate: doi tineri în vână şi cu poftă de viaţă alergau de zor pe unul dintre trotuarele de la Piaţa Sudului -o scenă perfectă pentru o astfel de fitzză; aici ai toate ingredientele (spaţiu, traficanţi, miliţieni şi spectatori). În urma lor, patru miliţieni la uniformă.

Mă jur că miliţienii îi alergau pe respectivi prin mulţime cu zâmbetul pe buze, de parcă vroiau să spună “băi fraerilor, asta ie teatru”. Binecunoscuta frază “pune mă mâna pe el” era menită să inspire teamă, panică şi frisoane… Aceştia mai primeau ajutor şi de la un cetăţean -probabil păgubitu’.

Gajici, babe, moşi, tineri, copii, adolescenţi… Toţi erau cu zâmbetul pân’ la urechi şi priveau, cu o mare satisfacţie sufletească, miliţia în acţiune! Am fost surprins de zâmbetele tâmpe de pe feţele unora, de admiraţie de pe feţele altora şi de invidie de pe feţele celorlalţi.

Deznodământul nu-l ştiu, dar pot să-l bănuiesc: la răcoare… fitzzele doare!

posted by alezzu

Vrei să fii la curent cu şi mai multe fiţe, trenduri sau ştiri inedite? Atunci intră în comunităţile noastre de pe FACEBOOK şi TWITTER şi experienţa BDF îţi va fi amplificată! Acolo putem discuta mai pe larg despre orice şi tot acolo poţi contribui chiar TU la crearea conţinutului BDF!

Etichete:, , , , , , , ,

About Alex Boiciuc

Blogger. Masterand la FJSC. Jurnalist în devenire. Pasionat de Social Media şi Jurnalism. Uneori cârcotaş.

8 Responses to “Hoţii şi vardiştii”

  1. optimusprimus says :

    :P . A nu se confunda imaginea personala a individului din Politia Romana cu imaginea institutiei. In rest toate bune. :D

  2. alezzu says :

    da tată. stai lin. astea-s cazuri izolate :-P

  3. optimusprimus says :

    Ai vazut ce repede am sarit? :P

  4. szankacs says :

    Ma, chiar… ce repede sare Optimus… Zici ca e persoana in cauza :D Poate nu zici, poate e:))

  5. alezzu says :

    îşi apără omu’ imaginea de viitor reprezentant al legii, ce vrei? :-)

  6. lost_girl says :

    hmm…interesant caz nu am fost niciodata martora unui astfel de eveniment.Ceea ce e de precizat aici e k militia in actiune sucks,adik 4 contra 2 si tot nu au fost in stare sa ii prinda de-a lungul unui singur bulevard sau asa era intelegerea “noi va alegam voi nu va lasatzi prinshi facem turul capitalei k sa vada lumea k militia nu doarme(nu intotdeauna mai tre sa si manance)si la sfarshitul zilei ne intalnim tot aici sa va dam banii pt efort sau va mai dam nijte telefoane confiscate sa vindetzi”.Imi place cel mai mult in Romania ca nimeni nu iti sare in ajutor poti sa zi mori pe strada nimik frate”Si omul de rand ce facea?”(invelea ciocolata in staniol,probabil)

  7. alezzu says :

    :) ) ce să mai zic… asta e românia… live it, breathe it… :) )

Tu ce zici de mârlănia asta?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.