Câinii vagabonzi vor scaunul lui Oprescu

Câinii vagabonzi din Bucureşti şi-au anunţat astăzi în mod oficial candidatura la Primăria Capitalei.

Într-o conferinţă de presă plină de indignare, câinii au declarat că nu pot permite ca scaunul lui Sorin Oprescu să fie ocupat de către vedete de carton precum Sânziana Buruiană.

Apoi, ei au precizat ca prigonirea continuă la care au fost supuşi, începând cu venirea la putere a lui Traian Băsescu, şi faptul că au reuşit să supravieţuiască (cu chiu, cu vai) atâţia ani îi face să merite un reprezentant cu titlul de Primar al Bucureştiului.

Totodată, vagabonzii au subliniat că trăiesc în acest oraş de peste 20 de ani şi că îi cunosc problemele mai bine decât îşi cunoaşte Ioana Popescu dosul sau Irinel Columbeanu blondele.

Pe deasupra, câinii insistă să li se recunoască dreptul la imunitate politică şi să le fie acordat şi dreptul la liberă circulaţie în ţările membre ale Uniunii Europene, pentru a-şi susţine fraţii sau pentru a fi susţinuţi de către ei.

Chestionaţi de reporterii BDF, vagabonzii au spus că la alegeri se vor baza pe susţinerea poporului, în special a pensionarilor şi a asociaţiilor pentru protecţia animalelor.

Lozinca sub care câinii şi-au lansat candidatura este “Patru picioare muşcă, două picioare fug!”.

alezzu

Vrei să fii la curent cu şi mai multe fiţe, trenduri sau ştiri inedite? Atunci intră în comunităţile noastre de pe FACEBOOK şi TWITTER şi experienţa BDF îţi va fi amplificată! Acolo putem discuta mai pe larg despre orice şi tot acolo poţi contribui chiar TU la crearea conţinutului BDF!

Etichete:, , ,

About Alex Boiciuc

Blogger. Redactor. Masterand. Jurnalist în devenire.

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.