Tag Archive | cazare costineşti

Superoferte la cazare: Costineşti

Pentru că preţurile la cazare au crescut precum ciupercile în grădina Marinarului Chior, unii afacerişti au căutat să iasă din peisaj şi să-şi îndulcească ofertele pentru cei cu buzunarele mai slabe de înger. Fuck yeaah!

posted by alezzu

Vrei să fii la curent cu şi mai multe fiţe, trenduri sau ştiri inedite? Atunci intră în comunităţile noastre de pe FACEBOOK şi TWITTER şi experienţa BDF îţi va fi amplificată! Acolo putem discuta mai pe larg despre orice şi tot acolo poţi contribui chiar TU la crearea conţinutului BDF!

Ofertă de vacanţă în Costineşti

Transportul dus-întors este asigurat de CFR. Luaţi bilete din timp sau mulţumiţi-vă cu locurile low-class de pe holurile trenului (dacă aveţi noroc, pe trenurile tip Rapid veţi beneficia, pe holurile vagoanelor, de scaune rabatabile, muzică ţâgănească de ultimă generaţie, saună şi companie formată din bruneţei ori rudele lor mai triste, cefele roşii).

Odată ajunşi în Costineşti, cu întârzierea de rigoare inclusă de CFR în preţul biletului, nu are rost să căutaţi cazare la vilele decente sau la hotelurile modeste. BDF vă sfătuieşte să apelaţi la amărăştenii care oferă camere ieftine, pentru că preţurile la cazări nu sunt deloc studenţeşti (probabil că afaceriştii încearcă o reorientare). Menţionăm o vilă veche de pe strada Macului şi o alta în construcţie -ambele cu preţuri promoţionale.

După instalare, trebuie neapărat să vizitaţi centrul Costineştiului şi, în mod special, drumul către plajă. Decorul stradal este făcut în stilul art-nouveau, adică tarabe, chioşcuri şi deşeuri plasate haotic şi totodată cu bun-gust. Plaja este şi ea decorată într-un mod destul de inspirat cu pungi, chiştoace, cutii, pahare şi sticle. Totul îţi aminteşte de faptul că trebuie să salvăm luna, pentru că pământul e dus dracului de ceva timp. Apa mării şi-a respectat numele. Bine, nu e chiar neagră, dar gri-verzui tot e. Însă ceea ce uimeşte ochii înotătorului de rând este bogăţia apei, care trebuia asortată cumva cu plaja şi străzile: chiştoacele, scoicile, pungile, algele, penele şi răhăţeii oferă pete de culoare strategic amplasate. Evident, majoritatea populaţiei este şi ea în ton cu decorul. No ofense, dudes.

Acum probabil că vreţi să şi mâncaţi ceva. Aveţi o gamă largă de fast food-uri pe la toate colţurile, dar şi câteva terase şi autoserviri. Fast food-urile merg ceas, afcors. Terasele scârţâie (onorarea comenzilor într-un timp rezonabil este probabil cel mai greu job în această staţiune. Menţionăm aici “bunul-simţ” de la terasa “Vraja Mării”, unde ţi se roade stomacul până primeşti mâncarea caldă, care e, de fapt, rece. La polul opus, şi probabil singura terasă ok din multe puncte de vedere, este “Panoramic”). N-am încercat să mănânc la vreo autoservire, dar probabil că e ceva mai decent decât la terase. De ştiut: ape minerale/sucuri -preţurile pornesc de la 3 lei; beri -preţurile pornesc de la 5 lei; spirtoase -Dumnezeu cu mila.

Şi, nu în ultimul rând, trebuie să vă şi distraţi. Slavă Domnului, aici stăm cel mai bine. Discoteci în aer liber: Tineretului (concerte decente seară de seară) şi Ring (concerte nule. Domnilor, artiştii care vin să cânte câte o singură melodie nu se spune că fac concerte). Discotecă clasică: Max (atenţie, manele). Discoteci la cort: Gossip (ok), Buddha (semi-ok). Discotecă de lux: Vox Maris (nu cunosc detalii). Cluburi pe plajă: al ălora de la Kiss Fm (ok), Midnight Sun (ok. Invită diverşi Dj-işti cunoşcuţi de obicei).

Partea nasoală e că oricâtă varză ai vedea, dacă vrei să te distrezi mult, tot aici şi-n Vamă trebuie să te duci.

posted by alezzu

Vrei să fii la curent cu şi mai multe fiţe, trenduri sau ştiri inedite? Atunci intră în comunităţile noastre de pe FACEBOOK şi TWITTER şi experienţa BDF îţi va fi amplificată! Acolo putem discuta mai pe larg despre orice şi tot acolo poţi contribui chiar TU la crearea conţinutului BDF!

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.